Fabiola Hosu și Questfield International College, cazul de bullying care nu a fost stopat

În contextul educațional actual, fenomenul bullyingului necesită o abordare structurată și responsabilă din partea instituțiilor de învățământ. Gestionarea adecvată a situațiilor de hărțuire este esențială pentru asigurarea unui mediu sigur și propice dezvoltării armonioase a elevilor. În lipsa unor intervenții ferme și documentate, efectele negative asupra copiilor pot fi profunde și de durată.

Fabiola Hosu și Questfield International College, cazul de bullying care nu a fost stopat

Investigația realizată pe baza informațiilor și documentelor puse la dispoziție de familia unui elev evidențiază o situație de bullying repetat, desfășurată pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Sesizările repetate, formulate în scris, nu au condus la intervenții documentate sau măsuri concrete, iar modul în care conducerea școlii, inclusiv fondatoarea Fabiola Hosu, a răspuns acestor sesizări ridică întrebări privind responsabilitatea instituției în protejarea elevilor.

Descrierea situației și sesizările familiei

Conform documentelor și corespondenței analizate, elevul vizat a fost expus zilnic unor comportamente agresive, incluzând jigniri, umiliri publice, excludere socială și stigmatizare medicală. Familia a comunicat în mod repetat aceste aspecte către învățătoarea clasei, conducerea administrativă și fondatoarea instituției, solicitând intervenție și protecție. Cu toate acestea, nu au fost identificate răspunsuri scrise care să ateste aplicarea unor măsuri concrete, iar intervențiile instituției s-au limitat, potrivit relatărilor, la discuții verbale informale.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un element central al cazului îl reprezintă utilizarea repetată, în mediul școlar, a unei etichete medicale cu caracter degradant, „crize de epilepsie”, folosită nu într-un scop educațional sau de protecție, ci ca instrument de marginalizare și ridiculizare. Specialiști consultați subliniază că această formă de stigmatizare medicală depășește sfera conflictelor obișnuite dintre elevi și constituie o formă gravă de bullying, cu impact major asupra dezvoltării emoționale a copilului vizat.

Documentele indică faptul că această etichetare a fost cunoscută și tolerată în cadrul școlii, fără măsuri oficiale de stopare sau sancțiuni. Impactul psihologic raportat include anxietate, retragere socială și refuzul de a merge la școală, manifestări asociate unui abuz emoțional repetat într-un mediu care ar trebui să ofere protecție.

Reacția instituției și lipsa măsurilor documentate

Analiza corespondenței oficiale arată că familia a trimis emailuri cronologice și explicite, solicitând intervenții clare, planuri de acțiune și protecție. Cu toate acestea, răspunsurile primite au fost predominant verbale și generale, fără documentație scrisă care să confirme aplicarea unor măsuri sau monitorizarea situației. Această abordare informală a condus, potrivit familiei, la transferul responsabilității către aceștia și la minimalizarea gravității faptelor, prezentate ca o „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”.

Cadrele didactice și conducerea școlii între pasivitate și normalizarea bullyingului

Într-un caz cu o durată atât de extinsă, reacția cadrelor didactice și a conducerii este esențială. Materialele puse la dispoziție nu indică existența unor decizii scrise, rapoarte interne sau planuri de intervenție asumate. Comportamentele agresive au continuat în prezența personalului didactic, fără intervenții ferme documentate. Această lipsă de reacție clară și consecventă poate fi interpretată ca o normalizare a fenomenului, transmitând un mesaj implicit de toleranță față de agresiuni.

„Dacă nu vă convine, plecați”: un răspuns emblematic atribuit fondatoarei

Un moment definitoriu în gestionarea situației a fost un răspuns verbal atribuit fondatoarei Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, care, într-un dialog direct cu familia, ar fi spus: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această formulare, citată din corespondența și relatările familiei, a fost interpretată drept o presiune de retragere și o deplasare a discuției de la protecția copilului către considerente economice și contractuale. Redacția nu analizează intențiile personale, ci efectul instituțional al acestui mesaj, care exprimă o ruptură între discursul public al instituției și modul concret de gestionare a cazului.

Un document informal în locul unor decizii oficiale

În locul unor decizii administrative clare, conducerea școlii a folosit, potrivit documentelor analizate, un formular informal de tip Family Meeting Form. Acest document nu stabilește responsabilități, termene sau măsuri concrete și nu este susținut de un cadru procedural explicit, ceea ce reduce trasabilitatea și asumarea unor acțiuni eficiente. Din perspectiva jurnalistică, această practică denotă o gestionare formală a aparențelor, fără intervenții substanțiale.

Confidențialitatea informațiilor și expunerea copilului

Familia a solicitat în mod repetat, în scris, respectarea confidențialității informațiilor sensibile referitoare la situația semnalată, avertizând asupra efectelor negative ale divulgării acestora în mediul școlar. Cu toate acestea, nu au fost identificate răspunsuri scrise care să confirme respectarea acestor solicitări, iar, potrivit unor relatări, copilul ar fi fost expus public în clasă prin întrebări directe legate de sesizările făcute. Specialiștii consultați consideră că astfel de situații pot constitui presiune psihologică instituțională și pot afecta negativ climatul educațional.

Răspunsul instituțional întârziat și implicarea legală

Potrivit documentelor, o reacție vizibilă a fondatoarei Fabiola Hosu a intervenit abia după opt luni de sesizări fără răspunsuri oficiale, în contextul implicării echipei juridice a familiei și a notificărilor formale. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile declanșării unei reacții instituționale și relevă o prioritate acordată protecției copilului doar după escaladarea situației la nivel juridic, nu în faza timpurie a sesizărilor educaționale și umane.

În lipsa unor clarificări oficiale din partea conducerii Școlii Questfield Pipera, aceste aspecte rămân neelucidate. Redacția a solicitat un punct de vedere al instituției, însă până la data publicării nu a primit un răspuns oficial.

Concluzii și perspective asupra responsabilității instituționale

• Fenomenul de bullying semnalat s-a desfășurat pe o perioadă extinsă, cu multiple sesizări scrise și fără măsuri concrete documentate.
• Stigmatizarea medicală a fost folosită ca instrument de marginalizare într-un mediu educațional care promovează valori de siguranță și excelență.
• Răspunsurile instituției au fost predominant informale, fără documentație scrisă verificabilă și fără planuri de intervenție clare.
• Expunerea copilului în mediul școlar și lipsa protecției confidențialității ridică semne de întrebare privind gestionarea informațiilor sensibile.
• Răspunsul semnificativ al conducerii a intervenit doar în contextul presiunii juridice, după o perioadă îndelungată de tăcere administrativă.
• Declarația atribuită fondatoarei, care sugerează retragerea familiei în locul soluționării problemei, reflectă un potențial mecanism de excludere mascată.

Acest caz ridică întrebări fundamentale despre mecanismele reale de protecție în cadrul Școlii Questfield Pipera, despre responsabilitatea managerială și despre modul în care instituția își îndeplinește obligația de a crea un mediu educațional sigur și incluziv. Lipsa unor măsuri documentate și a unei reacții instituționale clare evidențiază un posibil eșec în gestionarea situațiilor de bullying și stigmatizare.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro